Adrian Florea, Managing Partner Trend Consult – trainerul anului 2009
4 March 2010Premiile industriei de training pentru anul 2009 au fost acordate in cadrul evenimentului Learning & Development Awards, Business Edu 2010 si au fost validate de un număr de peste 1.000 de profesionişti din industria resurselor umane, având roluri de HR Director, OD Manager, Learning & Development Manager, Training Manager, HR Manager, HR Business Partners, responsabili de formare şi dezvoltare in organizaţii.Cel mai bun trainer al anului 2009 a fost desemnat Adrian Florea de la Trend Consult, Compania de training a anului a fost desemnata Ascendis, Coach-ul anului a fost desemnat Alain Cardon, de la Metasysteme, iar Alina Pahoncia de la Ziarul Financiar a câştigat premiul de “Cel mai bun jurnalist în domeniul HR”. Compania de training Human Invest a avut cel mai creativ program de training al anului 2009 – “Leadership situational II”, iar firma Interact s-a impus la categoria “Cel mai bun program de e-learning”, cu trainingul “Seneca –Human Resources Management”.


